Eu sunt Tudor Cepoi, am început în aceasta companie ca supervizor, de atunci am finalizat 2 proiecte, acum sunt implicat în al 3-lea proiect, îmi place ceea ce fac și asta cred că se vede din rezultatele obținute și buna relație cu toți colegii, contractori, subcontractori ori clienți.

Compania este mereu în creștere, oferind tuturor posibilitatea si sprijinul să se dezvolte și de la an la an este din ce în ce mai bine pusă la punct pentru a fi o companie de succes. Totul depinde de oameni, mai ales de cei care nu ratează nici o oportunitate să avanseze în carieră, să învețe lucruri noi și apoi să le pună în practică.

Sfaturi către noi colegi?

  • Lucrări la proiecte care utilizează cele mai noi tehnologii
  • Bucurați-vă de un mediu de lucru dinamic
  • Lucrați la proiecte interesante
  • Creează produse care ajută mii de oameni din întreaga lume
  • Lucrează cu dezvoltatori talentați
  • Fă parte dintr-o echipă căreia îi place să învețe și care se mândrește cu munca lor
  • Câștigă un salariu competitiv
  • Bucură-te de un echilibru excelent între muncă și viață

Eu unul mă consider unul dintre aceștia și cred ca am adus un plus acestei companii la fel ca și ceilalți colegi ai mei.

Amplasare: London